În prima seară a Serbărilor vor urca pe scenă Ansamblul Folcloric „Cununa Timişului” – Ghiroda (solişti vocali Dan Necşa şi Georgiana Necşa) şi Ansamblul de copii şi tineret „Lugojana” (solişti vocali Ancuţa Coşovan, Ana Maria Vlaiconi, Andreea Dragoman, Larisa Lungu şi Vanesa Jarja). Seara de vineri se va încheia cu un recital folcloric susţinut de îndrăgiţii interpreţi Carmen Birăiescu şi Nicu Novac, acompaniaţi de Orchestra Ansamblului „Lugojana”, alături de Ionică Ştiopoane şi Rică Vulpe.
Seara de sâmbătă va debuta la ora 19.00, cu Karaoke Still. Un moment deosebit este programat pentru ora 20.30, când va fi lansat Imnul Lugojului, în interpretarea soliştilor Vasile Gondoci şi Cezar Costescu. De la ora 21.30, va urca pe scenă formaţia Bere Gratis.
Ultima zi, cea de duminică, este dedicată iubitorilor de folclor, care vor putea urmări spectacolul susţinut de Ansamblul „Lugojana”, solişti invitaţi fiind Dorin Biriş Coşbuc, Ramona Torzan, Doru Petrean, Anca Unguraş, Dana Gruescu, Dumitru Teleagă, Liliana Laichici, Adriana Stanca şi Ramona Viţa; solişti instrumentişti Petrică Viţa, Dănuţ Matei, Titel Brestovicean, Sebastian Subţire şi Ionică Odoba.
Citiți principiile noastre de moderare aici!