Un bărbat care a mers la pescuit vineri dimineață a observat în apropierea podului de cale ferată din Lugoj trupul neînsuflețit al unei persoane. Pescarul a sunat la 112, iar pompierii au intervenit pentru a scoate la mal cadavrul, care se afla în stare avansată de putrefacție. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că semnalmentele corespund cu ale unui bărbat dispărut în luna august. Un membru al familiei respective a fost chemat pentru identificare și susține că este vorba despre Ioan Stănciulescu. Persoana găsită fără suflare este chiar socrul administratorului firmei Piastrelle din Lugoj, Manda L. Femeia a fost implicată în același caz de evaziune fiscală în care a fost implicată și patroana lanțului de farmacii Vlad. Femeia a fost arestată preventiv pentru 29 de zile.
Membrii familiei susțin că bătrânul a dispărut de la domiciliu în ziua în care trebuia să meargă la poliție pentru a depune mărturie despre doi oameni ai străzii care își duceau veacul în apropierea grădinii bărbatului, situată în apropierea locului în care a fost găsit cadavrul. Cele două persoane fără adăpost furau biciclete pe care le dezmembrau în acel loc și le vindeau la fier vechi. Aceștia au fost săltați de oamenii legii, iar Ioan Stănciulescu trebuia să depună mărturie împotriva lor. Deși cei doi se aflau la poliție în ziua dispariției familia îi suspectează pe cei doi pentru moartea bătrânului. În plus, cheile, banii și ceasul decedatului au fost găsite în colibă
Polițiștii declară că nu se pot pronunța legat de moartea bătrânului, deoarece cheile, banii și ceasul decedatului au fost găsite într-o colibă din grădina acestuia, fapt care întărește ipoteza cum că bărbatul ar fi murit accidental. Dacă ar fi fost vorba de o crimă, cel mai probabil cei responsabili nu ar fi lăsat bunurile bătrânului în urmă.
Trupul neînsuflețit a fost dus la morgă pentru efectuarea raportului medico-legal, care va stabili cu exactitate cauza decesului.
Rodica Vlad, retinuta de anchetatorii din Mehedinti
Citiți principiile noastre de moderare aici!