Dana Paul Giovaninetti s-a născut în data de 15 octombrie 1956 la Lugoj. Primii ani de pian i-a urmat în oraşul natal cu profesoara Maria Dumitriu. A urmat cursurile Liceului de Muzică din Timişoara, iar în 1969 a obţinut Premiul de acompaniament la concursul liceelor de muzică din Bucureşti. A studiat la Liceul de Muzică din Bucureşti, după care a urmat cursurile Con ser vatorului din Bucureşti, obţinand Diploma de pian, acompaniament şi mu zică de cameră. În 1981 s-a stabilit in Franţa, iar in 1988 a obţinut Diploma naţională de pedagogie pianistică. Ca profesor, Dana Paul Giovaninetti a participat la diferite stagii de vară in Corsica, Avranche, Dordogne, unde a avut o activitate de profesor şi o activitate concertistică. Dana Paul Giovaninetti este membră în Asociaţia „Amitie Roumanie” din 1989. Compune anual concerte în beneficiul acestei asociaţii, în scopuri umanitare sau pentru schimburi culturale. Din 1990 activează în calitate de consilieră artistică in cadrul Asociaţiei „Autrement a Saint Leu”. Susţine mişcarea „Appel pour une selection des consciences”, care luptă pentru o societate mai respectuoasă faţă de om şi de planeta lui (mediulinconjurător). In 1995 a devenit membră fondatoare în Asociaţia „Cultur‘ail”. In 1996 a invitat Corul „Ion Vidu” din Lugoj să susţină patru concerte la Paris, Saint Leu la Foret, Senlis şi Sannois. Tot datorită activităţii pianistei franceze de origine romană, în martie 1997, in iunie 2007 şi in iunie 2010, elevii de la Şcoala de Arte Frumoase „Filaret Barbu” din Lugoj au participat la schimburi de experienţă pedagogice şi culturale, in oraşele franceze Marcoussis, Franconville şi Saint Leu la Foret, situate in suburbia Parisului. În 1999, in perioada 2 – 5 iulie, a invitat din nou Corul „Ion Vidu” să concerteze la Paris, Saint Leu la Foret şi Francon ville. In vara aceluiaşi an a creat un stagiu mu zical franco-roman la Sighişoara. In 2000, in perioada 29 aprilie – 8 mai, a invitat corala din Sighişoara la Marcoussis. In anul 2000 a infiinţat un „Atelier cultural”, unde i-a invitat pe pictorul Silviu Orăvitzan şi – in iunie 2004 – pe pictoriţa venezueleană Vicky Estevets. In 2003 a obţinut Medalia de Onoare regională, departamentală şi comunală la Franconville.
Cariera pedagogică a Danei Paul Giovaninetti cuprinde cursuri de pian, acompaniament, descifraj şi muzică de cameră. Impreună cu fratele ei, violonistul Florin Paul, a inregistrat mai multe discuri, printre care şi CD-ul cuprinzand Sonata nr. 2 de George Enescu. Dana Paul Giovaninetti a compus spectacole de teatru şi muzică sau poveşti şi muzică.
Acestea din urmă au fost realizate cu scop umanitar, pentru obţinerea de fonduri pentru
schimburile culturale franco- române.
Cetateni de onoare: Pianista Dana Paul Giovaninei
În anul 2005, pianistei Dana Paul Giovaninetti i se acorda titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Lugoj pentru vasta activitate muzicală şi pentru promovarea pe plan internaţional a imaginii culturale şi artistice a Lugojului şi a României.
Citiți principiile noastre de moderare aici!