Bărbatul are 33 de ani și este din Lugoj. Polițiștii din Deta l-au oprit la un control în trafic și, pentru că bărbatul era suspect, au decis să îi percheziționeze atent mașina.
„Procedând la efectuarea controlului autoturismului, condus de un tânăr de 33 de ani din Lugoj, poliţiştii au constatat că acesta transporta mai multe pachete de ţigări netimbrate corespunzător, de provenienţă Serbia. În urma inventarierii, s-a stabilit că în interiorul autoturismului se aflau 7.480 de ţigarete, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, urmând a fi predate lucrătorilor vamali. Totodată, poliţiştii au găsit în autoturism 27 de litri de erbicid, a cărui provenienţă nu a putut fi dovedită. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă în formă calificată şi transportul şi tranzitul de substanţe şi preparate periculoase cu încălcarea prevederilor legale. Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a tânărului”, anunță cei de la IPJ Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!