Caiacele de o persoană vor fi transportate cu autovehicule până la Lugojel de unde se pot face plimbări pe Timiş până în oraş în zona Podului de Fier. Primarul municipiului a informat cu acest prilej că, începând de anul viitor, pe Timiş vor fi admise şi bărci cu motor electric.
Pe malul drept al Timişului, între Piaţă şi Podul de Beton, se va pregăti terenul pentru înfiinţarea unor alei pentru biciclete şi pentru promenadă, urmând ca de anul viitor să fie vizate în acest sens şi malurile Timişului de la Podul de Beton până la pasarela pietonală din Cotu Mic.
Lugojenii au de acum ocazia să dea ture şi mai lungi cu caiacul. Reprezentanţii societăţii care administrează hidrobicicletele de pe râul Timiş au testat porţiunea de la km 9 până la Podul de fier din Lugoj. Distracţia e asigurată, mai ales că apa e caldă în aceste zile, iar o tură cu caiacul de deasupra de Lugojel până în oraş durează destul de mult. Închirierea celor patru bărcuţe în formă de crocodil costă tot cu 10 lei pe oră, iar transportul cu o furgonetă până la km 9 mai costă 10 lei de persoană. De menţionat că cei care îşi asigură transportarea caiacelor în susul râului nu trebuie să mai plătească decât închirierea lor pentru fiecare oră de utilizare. Rezervările pot fi făcute la numărul de telefon 0762672967 cu cel puţin două ore înainte.
Citiți principiile noastre de moderare aici!