Primăria Lugoj a alocat deja sumele necesare pentru dezmembrarea terenului pe care va fi ridicat cartierul Militari. „Am reuşit să dezmembrăm şi vom scoate la licitaţie 74 de terenuri, cu suprafeţe de 400-470 metri pătraţi. La licitaţie pot participa toţi lugojenii care doresc să îşi construiască o casă. De asemenea, vom oferi gratuit nouă terenuri, dintre care opt terenuri cu o suprafaţă de 300 mp şi un teren de 248 mp. Acestea sunt destinate tinerilor cu vârsta de până la 35 de ani”, a declarat primarul Francisc Boldea.
Printr-o hotărâre de consiliu local adoptată la începutul acestui an a fost stabilit de preţul minim de pornire la licitaţie: 0,4 lei/mp/an fără utilităţi. Preţul iniţial creşte după introducerea utilităţilor, respectiv cu 5% pentru apă şi canalizare, 5% pentru alimentarea cu energie electrică, 5% pentru gaze naturale, 5% pentru servicii de telefonie şi 2% pentru transport rutier.
Tot în cartierul Militari va fi prevăzută o suprafaţă de 12.500 mp pentru construcţia în regim ANL a cinci blocuri cu câte 30 de apartamente fiecare. În total vor fi 150 de apartamente. De asemenea, vor fi lăsate spaţii de peste 3.000 mp pentru construcţia de locuinţe multiple şi spaţii comerciale, mai precizează reprezentanţii municipalităţii lugojene
În noul cartier va fi construit, pe o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi, şi sediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Lugoj.
Intrarea în cartierul Militari va fi în dreptul sediului Butan Gas, anunţă Boldea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!