La începutul acestei luni, comercianţii au putut ocupa şi ultima hală. În prezent se lu crează la cea din urmă etapă, aceea de închidere com pletă a ha lelor, respectiv instalarea iluminatului.
Noul bazar este compus din două hale distincte, care comunică între ele prin uşi laterale. Astfel, toţi comercianţii care înainte erau nevoiţi să îşi vândă marfa pe mese improvizate sau chiar pe jos, în condiţii improprii, îşi desfăşoară acum activitatea într-un spaţiu închis şi dotat în mod corespunzător. „Este mult mai bine acum. Avem mai mult loc, condiţiile s-au îmbunătăţit, aşteptăm doar clienţii. Ar fi bine dacă s-ar face mai multă reclamă, lumea nu ştie că bazarul funcţionează”, ne spunea A.I., unul dintre comercianţii care vând în bazar. Şi cumpărătorii sunt de părere că „activitatea din piaţă se desfăşoară acum în condiţii civilizate, aşa cum îi stă bine unui oraş european” (C.I., cumpărător). Singura problemă cu care se confruntă în prezent comercianţii este legată de curentul creat prin lipsa uşilor de la cele două hale. Potrivit primarului Francisc Boldea, „spre deosebire de vechiul proiect al bazarului, noul proiect prevede realizarea unui bazar închis, prevăzut cu uşi şi luminatoare laterale, aşadar o hală complet închisă, care poate fi folosită şi pe timpul iernii”. În paralel, se lucrează la instalaţia de iluminat, precum şi la instalarea celor 20 de hidranţi, necesari conform normelor PSI. În urma investiţiei, care depăşeşte 100.000 lei, va fi amenajată o suprafaţă totală de 2.000 mp, destinată comercianţilor care îşi desfăşoară activitatea în incinta Pieţei „George Coşbuc”.

Citiți principiile noastre de moderare aici!