Primele sisteme au fost instalate în Parcul fostei Prefecturi şi în Parcul “George Enescu” în 2009, dar proiectul a rămas la acest nivel până în ziua de azi. Acum se anunţă montarea unei antene în Piaţa “Josif Constantin Drăgan”. “Iniţial noi am solicitat Ministerului Comunicaţiilor şase locaţii, însă ei ne-au aprobat doar două. Acum, am reuşit prin fonduri europene să obţinem încă o antenă pe care o vom monta în luna în Piaţa Drăgan, unde internetul va fi disponibil din luna iulie”, ne-a declarat Cosmin Ionaşcu, de la Compartiment Informatică al Primăriei. Sistemul asigură accesul la informaţie prin Internet, pe o rază de 500 de metri, fără obstacole, de pe laptop-uri sau telefoane care nu trebuie conectate la niciun cablu. Serviciul este cu atât mai util cu cât tot mai multe persoane îşi procură telefoane de pe care Internetul este uşor accesibil.
Cei care au un astfel de aparat se pot conecta imediat ce intră în zona de acoperire a reţelei. Chiar şi cei care au abonament de telefonie cu Internet inclus pot accesa serviciul prin wireless fără să mai uzeze din banda plătită operatorului. Cele două hot-spot-uri care funcţionează actualmente au fost puse la dispoziţia administraţiei în baza unui contract de comodat cu Ministerul Comunicaţiilor, iar abonamentul lunar plătit de Primărie pentru internet (wireless+camere video) este de 2.300 lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!