„Am auzit despre acest eveniment. Nu va fi însă o cununie civilă, pentru că mirii nu au 18 ani. Poliţia locală şi cea naţională vor fluidiza traficul, pentru că vor fi peste o sută de maşini”, ne-a spus Francisc Boldea, primarul Lugojului.
Larisa, nepoata lui Iulian Boţ, fratele bulibaşei romilor din Lugoj, se căsătoreşte joi cu Alberto. Perechea va avea opt perechi de naşi, în frunte chiar cu bulibaşa Ioan Boţ. Potrivit reporterilor Redeşteptarea, unul dintre naşi, din Târgu Jiu, este aşteptat să aterizeze cu elicopterul pe Stadionul Municipal, la fel ca şi Adrian Minune şi Nicolae Guţă, cei mai cunoscuţi dintre cei opt cântăreţi contractaţi pentru acest eveniment.
Alaiul de nuntă va porni de pe strada Caransebeşului, iar între orele 14-15 se va afla la Biserica Adormirea Maicii Domnului pentru oficierea căsătoriei. După asta, de la orele 18.00-19.000, nuntaşii vor chefui la restaurantul Royal din municipiul Lugoj.
În faţa casei de pe strada Caransebeşului de unde va porni alaiul şi-au făcut deja apariţia câteva maşini Ferrari, Rolls Royce sau Hummer. Mirii vor fi duşi la cununie cu o caleaşcă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!