Spectacolul tinerilor bucureşteni vine la comemorarea a 100 de ani de la moartea în anul 1912 (la 9 iunie, la Berlin) a marelui dramaturg român Ioan Luca Caragiale. „O noapte furtunoasă” este primul mare succes al lui Caragiale, cu premiera la Teatrul Naţional din Bucureşti, la 18 ianuarie 1879. „O noapte furtunoasă” reprezintă o satiră la adresa parvenitismului micii burghezii şi la adresa amploaiaţilor „judecătoriei de ocol”, care mai sunt şi nişte jurnalişti superficiali, dar uzând din belşug fraze patriotarde, goale de sens; la îngustimea minţii membrilor Gărzii civile, mereu de partea celor mai puternici, dar şi a moravurilor amoroase ale vremii.
Spectacolul, apreciat de critică drept unul cu „ambâţ”, între „carnaval” şi „cremenal” este prezentat în cadrul unui turneu naţional. Un bilet pentru acest spectacol costă 20 de lei. Din distribuţie fac parte Claudia Negroiu – Veta, Dana Porlogea – Ziţa, Petrică Voicu – Chiriac, Răzvan Dragu – Spiridon. Prezentator: Monica Florescu. Regia îi aparţine Claudiei Negroiu, care este şi director al Companiei „Gestual Art”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!