„Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac cu bună-credinţă tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor municipiului Lugoj”, a rostit Francisc Boldea în faţa preşedintelui CJT, Titu Bojin, a prefectului Eugen Dogaru şi a vicepreşedinţilor Consiliului Judeţean, Călin Dobra şi Marian Vasile, precum şi a consilierului judeţean Gheorghe Bologa, după care a primit eşarfa cu tricolor, ca semn distinctiv.
De Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, opt localităţi din jurul Lugojului se pregătesc de sărbătoare. Tradiţionala Rugă şi hram al bisericilor din localitate vor constitui motiv de petrecere în zilele de 29 şi 30 iunie, la Herendeşti, Sudriaş, Sălbăgel, Jdioara, Jabăr, Zolt, Coşeviţa şi Temereşti.
Societatea Salprest, care are ca acţionar unic Consiliul Local Lugoj, este noul operator al deponeului de la Ghizela, la un an după ce acesta a fost predat „la cheie” autorităţilor judeţene. Lucrările la deponeul ecologic din localitatea Ghizela au costat 21 milioane de euro, bani proveniţi din fonduri europene şi de la Consiliul Judeţean Timiş.
Speră să strângă 100.000 de euro, străbat călare aproximativ 50 de km în fiecare zi şi dorm sub cerul liber. Este povestea unui grup de olandezi, membri ai unei organizaţii non-guvernamentale, care au pornit călare într-un tur al Europei, de la Amsterdam până la Istanbul şi înapoi. Scopul lor este de a strânge fonduri pentru construirea unui centru pentru copiii bolnavi de cancer din Olanda.
Primăria Municipiului Lugoj şi Consiliul Local Lugoj derulează, începând cu semestrul II al anului şcolar 2011-2012, programul de acordare a burselor municipale. Festivitatea de acordare a burselor municipale va avea loc joi, 21 iunie, de la ora 13:00, la Teatrul „Traian Grozăvescu”.
La bisericile din localităţile Tapia şi Armădia au fost deja aduse centrale termice, instalaţiile urmând să fie realizate în zilele următoare. Astfel lugojenii nu vor mai îngheţa în timpul slujbelor religioase.
Kraft Cover Project, Pumpkins Trio, Desperado, Mirela Petrean, Nicu Novac, Ramona Viţa, însoţiţi de formaţiile lor dar şi ansamblul folcloric „Lugojana” sunt artiştii responsabili cu buna dispoziţie a Rugii Lugojene din acest an.
O nouă distracţie pentru lugojeni şi nu numai. Pe Râul Timiş pe lângă plimbările cu hidrobicicleta o nouă activitate de agrement câştigă din ce în ce mai mulţi fani: plimbările cu caiacul. Din 2013 vin şi bărcile cu motor!
Din cauza temperaturilor ridicate din aceste zile şi a atenţionării Cod Galben de caniculă pentru toată ţara emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, în perioda 20 - 22 iunie, în municipiul Lugoj se înfiinţează un punct sanitar. Acesta va funcţiona în zona centrală a oraşului în apropierea Casei de Cultură a Sindicatelor.
O persoana a ajuns la spital, miercuri dimineaţă, după ce mopedul cu care se deplasa a fost acroşat de o mașină, iar mai apoi târât câţiva metri pe asfalt de conducătorul un autoturism care a vrut să plece de pe loc, dintr-o parcare din faţa Şcolii Nr. 6 din municipiul Lugoj.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe expoziții și spectacole.
Eveniment
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.
Ştiri din Timiș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.
Ştiri din Timiș
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Ştiri din Timiș
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
20
Cinema
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Capitală Culturală
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.