Nu numai de cei din asociaţie. Au fost peste 100 de participanţi, pensionari militari din patru garnizoane, foşti gradaţi şi soldaţi. Un grup de tinere din Detaşamentul de Fete al asociaţiei, în uniforme militare, au prezentat un spectacol militar de reconstituire istorică a drumului de luptă şi pregătire a acestui regiment înfiinţat la 25 ianuarie 1919 în Garnizoana Sibiu, dar care, în anul 1958, a fost dislocat în Garnizoana Lugoj, unde a activat până în anul 1994, când a fost transformat în brigadă, care, apoi, în anul 1999, a fost desfiinţată.
În această unitate militară, în perioada 1995-1996, şi-a făcut stagiul militar şi Victor Ponta, primul ministru al României.
Regimentul a participat la luptele de pe Tisa, din anul 1919, împotriva Armatei Roşii Ungare, iar în perioada 1941-1943, la luptele de pe Frontul de Est, împotriva Uniunii Sovietice, ajungând până la Stalingrad, unde a suferit grele pierderi. În perioada 1943-1944, regimentul s-a aflat în refacere, fiind transformat în Grupul 90 Vânători de Munte. Între 1944 şi 1945, grupul a participat la eliberarea Transilvaniei, a Ungariei şi Cehoslovaciei.
Chiar şi ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a transmis un mesaj cu ocazia aniversării Regimentului 90 Infanterie din Lugoj: „Se cuvine ca tuturor eroilor neamului și veteranilor de război care au îndurat gloanțele, care au înfruntat gerul, bombardamentele și alte urgii ale războiului să le aducem un pios omagiu și să le transmitem recunoștință veșnică, noi și generațiile următoare. Mă înclin în faţa sacrificiului dumneavoastră şi a patriotismului pe care l-aţi probat nu doar declarativ, ci faptic, cu arma în mână pe câmpul de luptă”, a transmis ministrul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!