Acţiunea de dezmembrare a terenurilor din zona străzii Timişoarei se află deja în fază finală. Prin urmare, în scurt timp, se va putea organiza licitaţia pentru aceste loturi de teren, aşa cum a fost deja organizată licitaţia pentru ultimele cinci garaje de pe strada Viorelelor. Alte terenuri care vor fi scoase în curând la licitaţie sunt cele din zona străzii Herendeşti.
În ceea ce priveşte terenurile din zona străzii Timişoarei, municipalitatea lugojeană a întreprins o serie de măsuri pentru urgentarea vânzării terenurilor preluate de la Ministerul Apărării Naţionale. Astfel, a fost demarată procedura pentru lucrarea cadastrală „Dezmembrarea terenurilor rezultate în urma lotizării conform PUZ-ului – zona MAN”, iar tinerii din Lugoj vor putea să primească în acest an loturi pentru construcţia de locuinţe. Din cele 107 loturi existente, opt se menţin în litigiu, celelalte 99 de loturi urmând să fie scoase la licitaţie. Suprafaţa fiecărui lot este de 300 – 450 mp. Trei dintre loturi sunt destinate construirii de locuinţe colective.
Actele se depun la Primarie
Toţi cei interesaţi vor putea depune cerere pentru atribuirea unui lot de teren. Cererea-tip împreună cu actele necesare (copie certi ficat de naştere, copie carte de identitate, declaraţia solicitantului pe propria răspundere în care se menţionează că nu deţine sau nu a deţinut în proprietate o locuinţă sau un teren destinat construirii unei locuinţe) pentru acordarea unei suprafeţe de teren con form legii 15/2003, privind sprijinul acordat pentru construirea unei locuinţe proprietate personală, se depun la Compartimentul Relaţii cu Publicul, camera 7, parter, din cadrul Primăriei Municipiului Lugoj.
Citiți principiile noastre de moderare aici!