Căldura de-afară l-a făcut pe Florin, din localitatea Fădimac, comuna Balinţ, elev la Grupul Şcolar “Valeriu Branişte”, să plece la scăldat împreună cu un prieten din Bara, coleg de cameră la internatul liceului. Gestul i-a fost fatal, mai ales că tânărul nu ştia să înoate.
“Eram prieteni buni şi am venit să facem baie în Timiş. Eu ştiu să înot şi am sărit de pe mal în apă. Înotam, când m-am trezit cu el lângă mine că tot intra şi ieşea din apă. S-a prins de mine şi m-a tras la fund. Am încercat să-l scot, dar nu am putut”, spunea Remus Lelescu, prietenul victimei.
La faţa locului au sosit pompieri, echipaje ale ambulanţei şi poliţiei, care încearcă să dea de urma tânărului.
Update: Pompierii lugojeni au început şi astăzi, 11 mai, la orele 9,30 căutările tânărului înecat joi la piciorul podului de cale ferată de pe strada Timişoarei. Un grup de cinci persoane încearcă să dea de trupul băiatului, după ce cu o zi înainte nu au reuşit, deşi l-au căutat până seara târziu, inclusiv cu un scafandru.
Citiți principiile noastre de moderare aici!