Decesul lui Sidney Poitier a fost confirmat de ministerul Afacerilor Externe din Bahamas, Fred Mitchell, relatează Reuters. Poitier a câștigat Oscarul pentru cel mai bun actor în „Lilies of the Field” (Crinii câmpului) în 1963, jucând rolul unui muncitor care ajuta călugărițele germane să construiască o capelă în desert. A fost la cinci ani după ce devenise primul bărbat de culoare nominalizat la Oscar pentru rolul principal din „Lanțul”.
Poitier s-a născut la Miami pe 20 februarie 1927 și a crescut la o fermă de roșii din Bahamas și a avut doar un an de școală formală. A luptat împotriva sărăciei, analfabetismului și prejudecăților pentru a deveni unul dintre primii actori de culoare care au fost cunoscuți și acceptați în roluri majore de publicul mainstream.
A fost ambasador al Bahamas în Japonia timp de un deceniu, din 1997 până în 2007, şi a continuat să inspire tinere talente în artele spectacolului.
Poitier a fost căsătorit de două ori: cu Juanita Hardy între anii 1950 şi 1965 (cu care a avut patru copii) şi, ulterior, cu Joanna Shimkus în 1976 (cu care a mai avut doi), potrivit News.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!