Conform sursei citate, membrii Al-Qaida plănuiesc atacuri coordonate asupra cinci avioane de pasageri, ce ar urma să aibă loc în perioada Crăciunului în mai multe orașe europene, printre care se numără și Londra.
“Ni s-a spus că sunt vizate cinci avioane într-o lovitură importantă înainte de Crăciun. Am avut multe ameninţări, dar aceasta aproape că a dus la interzicerea bagajelor de mână pentru toate companiile. Ameninţarea este încă actuală şi reală”, a declarat o sursă din cadrul serviciilor de securitate aeroportuare pentru Daily Express.
În complot, despre care se știe de aproximativ două luni, ar fi implicați islamiști care au misiunea de a plasa bombe la bordul unor aeronave care se deplasează către metropole europene, înainte de Crăciun.
“Negocierile la nivel înalt continuă la nivel guvernamental, dar până acum s-au făcut puţine lucruri pentru a răspunde ameninţării. Există un blocaj din cauza dificultăţii de a interzice bagajele de mână, care reprezintă cea mai puternică armă pe care o avem împotriva noilor ameninţări.
Ameninţarea vizează Europa. Statele Unite şi-au îmbunătăţit măsurile de securitate pe durata verii dar noi nu am făcut acest lucru. Toată lumea se aşteaptă la ceva catastrofal foarte curând”, a mai precizat sursa citată.
Amenințarea ar fi fost descoperită de ofițeri ai Serviciilor de Informații Americane, care se tem că există celule Al-Quaida care nu au fost descoperite și care ar lucra la acest scenariu.
Experții în terorism avertizează că este foarte probabil ca teroriștii să fie acum “albi, blonzi şi cu ochi albaştri” și a avertizat asupra faptului că și femeile islamice din clasa mijlocie, cu o educaţie peste medie, ar prezenta un risc.
Foto: images.business-week.com
Citiți principiile noastre de moderare aici!