Două persoane au murit până acum, după ce au deschis colete-capcană care conțineau explozibil, în orașul american Austin. Au fost trei astfel de incidente în total, în capitala statului Texas. Colete-capcană au fost plasate în fața caselor unor cetățeni de culoare. În momentul în care coletele erau deschise se declanșa automat o explozie.
FBI se ocupă acum de anchetă, iar reprezentanții consideră că atacurile sunt mai degrabă motivate de ura rasială și nu reprezintă atentate teroriste. Reprezentații Biroului Federal pentru Investigații nu au precizat natura explozibilului folosit, dar au confirmat faptul că cele trei incidente au legătură între ele.
Pentru americani, aceste atacuri cu colete-capcană aduc aminte de modul de operare ale unuia dintre cei mai temuți criminali americani, Ted Kaczynski, supranumit Unabomber. Între 1978 și 1995, acesta a trimis un număr de 16 bombe având ca țintă oameni din cadrul universităților și transporturilor aeriene, omorând 3 persoane și rănind alte 23.
Citiți principiile noastre de moderare aici!