Mostrele au fost expediate de la un laborator al Departamentului Apărării din Utah, către laboratoare din Texas, Maryland, Wisconsin, Delaware, New Jersey, Tennessee, New York, California şi Virginia, dar și la baza aeriană Osan din Coreea de Sud, transmite Mediafax.
În urma acestui incident, 22 de membri ai personalului militar aflați la baza aeriană din Coreea de Sud primesc tratament preventiv, deoarece ar fi putut intra în contact cu mostrele de antrax în timpul unui antrenament. Niciun militar nu a prezentat semne de îmbolnăvire până în prezent.
Alți patru civili din Statele Unite beneficiază de același tratament, ei confruntându-se cu un “risc minim” de contaminare, precizează sursa citată.
Mostrele expediate ar fi trebuit să conțină bacterii inactive, a declarat un purtătorul de cuvânt al Pentagonului, colonelul Steve Warren.
În urma incidentului, Centrul pentru controlul şi prevenirea bolilor (CDC) a demarat o investigaţie în acest caz, iar Departamentul Apărării “a oprit expedierea acestor materiale de la laboratoarele sale până la finalizarea investigaţiei”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al Pentagonului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!