Ceremonia de deschidere va fi împărțită în trei acte – Rusia medievală, Imperiul, apoi secolul XX. Vor fi aduse omagii oraşelor Kostroma, vârf de lance al rezistenţei în faţa invaziilor mongole şi tătare, Sankt Petersburg şi Moscova, lui Petru cel Mare şi avangardei artistice de la debutul secoului XX, ce i-a avut în prim-plan pe Kazmir Malevici şi Serghei Eisenstein. Fără a fi uitate balurile imperiale şi Reconstrucţia.
Festivitatea, care a durat aproximativ două ore şi jumătate, a culminat în momentul în care Jocurile au fost declarate oficial “deschise”.
Ceremonia, la care au participat 3.000 de performeri și 2.000 de voluntari, a început cu un impresionant foc de artificii deasupra stadionului Fișt din Soci.
UPDATE: În ciuda debutului impresionant, organizatorii au întâmpinat mici probleme tehnice. Unul dintre cele cinci cercuri, simbolul Jocurilor Olimpice, nu s-a deschis așa cum trebuia. Imediat după acel moment, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a intrat pe scenă.
UPDATE 2: În jurul orei 18.30, ora României, a început defilarea sportivilor. Prima delegație care a ajuns pe scenă a fost cea a Greciei, patria Jocurilor Olimpice. În jurul orei 19, delegația României, formată din 24 de sportivi, a ajuns în arenă. Biatlonista Eva Tofalvi a fost portdrapelul României la festivitatea de deschidere a competiției. Momentul a fost aplaudat de la tribune de premierul României, Victor Ponta, alături de soția sa, Daciana Sârbu.
UPDATE 3: În jurul orei 19.24, ora României, delegația Rusiei a încheiat defilarea sportivilor, pe ritmurile cunoscutei melodii „Not Gonna Get Us” al formației t.A.T.u., iar apoi au ajuns în arenă cele trei mascote ale Jocurilor Olimpice de Iarnă 2014.
UPDATE 4: După defilarea sportivilor, pe arena stadionului s-a desfășurat un spectacol plin de culoare ce a marcat cele mai importante momente din istoria Rusiei, iar apoi a avut loc un spectacol de balet inspirat din faimosul roman al lui Lev Tolstoi, Război și Pace.
UPDATE 5: Spectacolul a continuat cu o coregrafie ce marchează perioada de după revoluție a Rusiei, dar și începutul epocii comuniste.
UPDATE 6: Spectacolul s-a terminat cu o coregrafie ce a marcat cele mai importante momente din secolele XX și XXI. La finalul spectacolului, Dmitry Chernyshenko, directorul comitetului pentru Jocurile Olimpice de la Soci, și Thomas Bach, președintele Comitetului Olimpic Internațional, au susținut discursuri.
UPDATE 7: În jurul orei 20.26, ora României, președintele Rusiei, Vladimir Putin a declarat oficial deschiderea celei de-a XXII ediții a Jocurilor Olimpice de Iarnă.
UPDATE 8: După anunțul lui Putin, artificii au înconjurat stadionul Fișt, iar apoi, tradiționala eliberare de porumbei a fost înlocuită de un spectacol de balet inspirat din„Lacul lebedelor” al lui Ceaikovski. La final a avut loc prezentarea drapelului Jocurilor Olimpice, de către opt personalități ruse importante, inclusiv Valentina Tereshkova, prima femeie care a călătorit în spațiu. În tot acest timp, soprana Anna Netrebko a interpretat imnul Jocurilor Olimpice.
UPDATE 9: În jurul orei 20.40, ora României, au avut loc jurămintele olimpice. Un atlet, un arbitru și un antrenor au depus jurământul olimpic în numele tuturor participanților. La final o mulțime de patinatori au invadat arena pentru un spectacol impresionant de lumini, intitulat „Zeii Olimpici”.
UPDATE 10: Maria Sharapova a fost prima care a adus torța olimpică în arena stadionului Fișt, urmată de gimnasta Yelena Isinbayeva, luptătorul Aleksandr Karelin, gimnasta Alina Kabaeva, patinatoarea Irina Rodnina și jucătorul de hochei Vladislav Tretiak. Rodnina și Tretiak au aprins împreună flacăra olimpică.
UPDATE 11: Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Soci s-a încheiat cu un spectacol de artificii, cu câteva minute înainte de ora 21, ora României.
Surse foto: Facebook și Instagram
Citiți principiile noastre de moderare aici!