Ghennadi Onişcenko le-a cerut angajatorilor să ofere personalului zile libere până cel puţin marţi, în scopul reducerii numărului persoanelor expuse riscului de a inhala smog pe străzi la minim.
Municipalitatea a anunţat că a deschis 120 de centre “antismog“, echipate cu aer condiţionat. Dar puţini locuitori par să ştie de aceste centre, iar mulţi rămân acasă cu ferestrele închise, în pofida căldurii înnăbuşitoare, în timp ce altele continuă să umple spitalele.
Nivelul poluării în oraş a scăzut în cursul zilei de duminică, concentraţia de monoxid de carbon fiind de trei ori peste limita acceptabilă, faţă de şapte ori cu câteva zile înainte.
Dar numărul deceselor în oraş din cauza căldurii şi a smogului a crescut în ultimele zile, un angajat de la morgă afirmând pentru Financial Times că numărul cadavrelor primite este mai mare decât dublul unei perioada obişnuite, bătrânii fiind cel mai afectaţi. Un oficial de la registratura Moscovei a declarat că rata mortalităţii a crescut în iulie cu 50 la sută.
Un medic care a scris sub acoperirea anonimatului într-o publicaţie electronică susţine că autorităţile din domeniul sanitar încearcă să acopere decesele provocate de căldură şi smog în Moscova, ameninţând medicii că vor fi concediaţi dacă vor diagnostica pacienţii cu boli legate de aceste fenomene.
“Nu dăm acest diagnostic – nu vrem să fim concediaţi. Avem familii de hrănit”, scrie medicul pe site, adăugând că trupurile neînsufleţite ale celor care au murit din cauza căldurii şi smogului în ultimele zile au fost duse în subsol pentru că “frigiderele sunt pline”. Acesta susţine că situaţia este similară în spitalele din Moscova.
Sursa: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!