Aeronava era operată de compania Utair Airline și avea la bord 164 de pasageri și 6 membri de echipaj.
Potrivit informațiilor, peste 18 persoane au fost grav rănite, suferind arsuri și intoxicații cu monoxid de carbon. Trei dintre victime sunt copii.
După derapaj, aeronava s-a izbit de gardurile pistei, apoi unul dintre motoare a luat foc.
Autoritățile sunt de părere că derapajul a fost cauzat de ploile torențiale.
Din nefericire, conform celor declarate de către purtătorul de cuvânt al aeroportului, unul dintre angajații aeroportului a suferit un infarct în timpul operațiunilor de salvare.
Incendiul a fost stins în cele din urmă, iar acum Comitetul de Investigații din Rusia a deschis o anchetă privind „suspiciunea de servicii neadecvate şi de punere în pericol a vieţii clienţilor”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!