“Operaţia s-a derulat fără nicio problemă”, a declarat Schwartz într-o conferinţă de presă organizată la spitalul presbiterian al Universităţii Columbia, unde Clinton este tratat. “Pronosticul său este excelent”, a adăugat el.
Schwartz a precizat că fostul preşedinte nu a suferit “nicio criză cardică”.
Clinton a acuzat dureri în piept, dar acestea nu au avut nicio legătură cu modul său de viaţă sau cu regimul său, a precizat medicul, precizând că, după intervenţia chirurgicală, pacientul s-a ridicat şi primeşte vizite ale familiei. “Este în formă bună şi sperăm că va putea să se întoarcă acasă mâine (vineri – n.red.)”, potrivit lui.
Fostul lider de la Casa Albă, în vârstă de 63 de ani, a fost supus unei angioplastii, o tehnică chirurgicală pentru tratarea ocluziilor arteriale, prin introducerea a două stenturi, adică nişte mici tuburi care sunt introduse în vasul de sânge pentru a-l menţine deschis şi a permite sângelui să circule.
Intervenţia îl va face mai puţin vulnerabil la o criză cardiacă în viitor, a subliniat Schwartz.
În 2004, Bill Clinton, care a fost al 42-lea preşedinte al Statelor Unite, între 1993 şi 2001, a fost supus unei operaţii de by-pass.
Un consilier al lui Clinton a anunţat joi că acesta a fost supus unei intervenţii chirurgicale cardiace, joi, la New York, pentru a i se instala două stenturi într-o arteră coronariană, după ce a venit la spital acuzând dureri pectorale.
Potrivit unui comunicat al unui consilier apropiat, Bill Clinton “are moralul bun” după intervenţia chirurgicală cardiacă suferită. În 2004, Bill Clinton a mai fost supus unei operaţii pe cord, un cvadruplu by-pass necesar pentru a elibera patru artere blocate.
Fostul preşedinte a fost internat joi la spitalul presbiterian Universitatea Columbia (acelaşi unde a făcut operaţia de by-pass), acuzând “dureri în zona pieptului”. După ce a fost consultat de cardiolog, el a fost supus unei “angioplastii la o arteră coronariană”, fiindu-i instalate două “endoproteze vasculare” (stenturi), precizează comunicatul.
Secretarul american de stat Hillary Clinton, soţia fostului preşedinte, a discutat cu preşedintele Barack Obama şi a plecat joi din Washington pentru a veni New York la căpătâiul soţului ei. Bill Clinton a rămas în spital joi seara.
Sâmbătă, secretarul de stat ar trebui să plece în Qatar şi în Arabia Saudită. Hillary Clinton este aşteptată duminică la Doha la Forumul mondial Islam-Statele Unite şi urmează să-l întâlnească pe emirul Qatarului, şeicul Hamad Ben Khifa Al-Thani. Deocamdată nu au fost anunţate modificări în agenda şefei diplomaţiei americane.
Fostul preşedinte a fost sunat şi de Barack Obama după operaţie, care i-a urat “însănătoşire grabnică”, a declarat un oficial de la Casa Albă.
Bill Clinton a dispărut din viaţa publică americană după ce a plecat de la Casa Albă, la începutul anului 2001. El s-a dedicat activităţilor filantropice şi discursurilor susţinute în întreaga lume. Ultimul său rol “oficial” este cel de trimis special al ONU pentru Haiti. El conduce eforturile pentru strângerea de fonduri destinate insulei, lovite de un cutremur devastator. Clinton a fost deja de două ori în Haiti de la producerea seismului.
Sursa: Newsin
Citiți principiile noastre de moderare aici!