Anunțul a fost făcut chiar de către astronaut, pe rețelele de socializare.
„La cea de-a 93-a aniversare a mea și în ziua în care voi fi onorat să primesc distincția «Legendele vii ale aviației», am plăcerea să anunț că dragostea și partenera mea de mult timp, dr. Anca Faur, și cu mine ne-am căsătorit”, a scris astronautul într-o postare pe Facebook și Twitter.
Cei doi sunt împreună de mai mulți ani. Mariajul a fost marcat printr-o ceremonie privată în Los Angeles. El a mai spus că cei doi sunt „la fel de entuziasmați ca niște adolescenți”.
Noua lui soție, Anca Faur, este originară din Deva și ar fi cu 30 de ani mai tânără. A absolvit Facultatea de Tehnologie Chimică din cadrul Politehnicii din Timişoara, în 1983, potrivit celor de la Adevărul. Conform sursei citate, Anca este doctor în chimie, are mai multe brevete de invenţie și este manager de proiecte la o multinaţională britanică specializată în produse chimice.
Aldrin a mai fost căsătorit de trei ori și are trei copii, James, Janice şi Andrew, din primul său mariaj, cu Joan Archer.
S-a născut la 20 ianuarie 1930, în localitatea Montclair, statul New Jersey. A devenit astronaut în octombrie 1963, în cadrul celui de-al treilea grup de persoane selectat de NASA în încercarea efectuării unui zbor spaţial de pionierat. Era primul astronaut care obţinuse un doctorat, iar datorită expertizei sale, Aldrin a fost responsabil de crearea de tehnici de andocare şi de întâlnire pentru nave spaţiale. De asemenea, el a fost pionier în tehnicile de antrenament subacvatic pentru a simula circulaţia spaţială, notează Biography.com.
A păşit pe suprafaţa lunii la 19 minute după Neil Armstrong, în 20 iulie 1969. Aldrin şi Armstrong au petrecut în total 21 de ore pe solul lunar, adunând mai multe kilograme de roci. În 1971, Aldrin a demisionat din programul spaţial şi a revenit în serviciul activ în cadrul Forţelor Aeriene.
I-au fost acordate numeroase decoraţii şi premii. Și-a scris autobiografia “Return to Earth” (1973), completată de o carte de memorii. A mai scris şi câteva cărţi pentru copii, împreună cu scriitorul John Barnes.
Trimite articolul
X94 de ani sigur nu mai prinde
sa mori de ras….obicei pur romanesc la femei,.foarte original
love de manual romanesc, sa crape fierea in italieni
Si ea era pe o lista email impreuna si cu mine acum deja aproape 30 ani.
In Deva nu toti parintii sunt din regiune.
Ca atare, caracterul mai poate fi si lipsa, totusi.
POPORUL SFINT ORTODOX !
Și mai făceau unii tâmpiți mișto de Dragnea și Irina …
Haterii sunt niste flatearthersi, parerea mea.
Le doresc “tinerilor” insuratei casa de piatra lunara – cica ar fi deeeestul de scumpa.
Se lipesc astea… de toate domeniile..
Cum naiba a pus asta piciorul lui de mason pe Luna daca Obama spune ca spera ca omenirea sa ajunga pe Luna si ca pana acum s-a explorat doar orbita joasa a Terrei, Nasa spune ca din pacate s-au pierdut toate inregistrarile si toata tehnologia care a facut posibila aselenizarea si calatoria pe Luna si daca tot Stiinta spune ca avem o centura de radiatii numita Van Allen dincolo de care este greu sa treci cu echipaj cu tot – echipaj care sa si supravietuiasca.
Daca nu v-ati dat seama nici in pandemie ca sunteti mintiti de niste paraziti care va vor morti, nu va veti da seama niciodata.
-
😀
-
Pamantul cu siguranta e plat asa i?
-
Exact ca mintea ta Pablo…
-
Tanti asta ne face multă fala…ioai…🙈🤣🤷♂️