Un zid imens la granița cu Mexic, suspendarea programelor pentru refugiați sau interdicția de a intra în țară pentru persoane ce provin din anumite state musulmane sunt câteva dintre măsurile anti-imigrație care i-au adus lui Donald Trump o mulțime de critici în ultima perioadă. Măsurile luate de președintele american sunt de neînțeles pentru mulți, având în vedere faptul că Trump însuși este căsătorit cu un imigrant.
Melania Trump s-a născut în Slovenia și a plecat în SUA în 1996, pentru a urma o carieră de fotomodel. Din 2006, aceasta este cetățean american, însă există anumite suspiciuni că Melania Trump ar fi lucrat ilegal, fără actele necesare, pe teritoriul Statelor Unite, la începutul carierei sale, transmite Mediafax.
Senatorul democrat Nancy Skinner a decis să solicite Casei Albe eliberarea documentelor de imigrație ale Primei Doamne, pentru a vedea dacă într-adevăr aceasta a respectat toate legile. Potrivit surselor din presa americană, Melania Trump ar fi fost plătită pentru zece contracte de modeling pe teritoriul SUA, deși nu avea în acea perioadă drept de muncă. Senatorul Nancy Skinner a spus că până acum „niciun membru al administraţiei Trump nu a făcut public vreun document care să indice care au fost circumstanţele şi dacă doamna Trump are statut de imigrant legal. Ştim doar că au pus un avocat să inspecteze actele alese de ea.”
Citiți principiile noastre de moderare aici!