Cașalotul – care se estimează că avea în jur de 7 ani – a fost descoperit pe o plajă din Sicilia foarte populară în rândurile turiștilor.
Din primele imagini și informații se pare că mamiferul marin avea stomacul plin de pungi și obiecte din plastic. Necropsia animalului a confirmat acest lucru. În urma procedurii, efectuată duminică, s-au descoperit mai multe kilograme de deșeuri din plastic în interiorul stomacului mamiferului. Se pare că toate pungile înghițite au provocat un blocaj, iar cașalotul nu a mai putut să primească substanțele nutritive necesare din mâncare.
Exemplarul, spun medicii veterinari, era o femelă atât de tânără încât nici nu-i ieșiseră dinții, în condițiile în care cașaloții trăiesc cca. 70-80 de ani.
Din nefericire, este al șaselea cașalot eșuat pe plajele din Italia din ultimele cinci luni, a declarat Giorgia Monti din partea Greenpeace Italia.
În luna aprilie, o femelă cașalot gestantă a fost descoperită moartă, eșuată pe o plajă din Sardinia cu nu mai puțin de 22 de kilograme de plastic în stomac.
”Marea ne transmite un semnal de alarmă. Un SOS disperat. Trebuie să intervenim imediat pentru a salva creaturile minunate care o populează”, a adăugat Giorgia Monti, citată de CNN.
Citiți principiile noastre de moderare aici!