Explozia a avut loc în Tlahuelilpan, din statul Hildago, aflat la nord de Mexico City. Conform primelor informații, autoritățile au găsit până acum 21 de cadavre carbonizate și 71 de victime, unele aflate în stare foarte gravă, cu arsuri severe, relatează CNN.
În dimineața zilei de sâmbătă, pompierii încă se luptau cu flăcările de la conducta spartă de hoții de combustibil. Locuitorii din apropierea conductei sparte au fost evacuați.
Deși în Mexic sunt comise anual sute de spargeri ilegale de conducte, explozia produsă acum este una dintre cele mai puternice înregistrate vreodată.
Reprezentanții companiei petroliere Pemex, cea care deține conducta respectivă, au spus că acest incident nu va afecta distribuția de benzină către Mexico City.
Explozia vine după ce administrația prezidențială a decis închiderea mai multor conducte principale de combustibil, în încercarea de a combate furtul de benzină și motorină care produce pierderi de până la 3 miliarde de dolari anual.
Mai multe benzinării, de pe întreg teritoriul Mexicului, au fost afectate de această măsură. Șoferii sunt disperați și stau cu orele la coadă la benzinării, în timp ce alții au renunțat pur și simplu la condus.
Citiți principiile noastre de moderare aici!