Potrivit presei iraniene, trenul din spatele aparatului - un avion rus de tip Tupolev 154, care aparţine companiei Taban – a luat foc la aterizare.
“Avionul a luat foc în timp ce era în curs de aterizare”, a informat televiziunea de stat, citându-l pe Javad Erfanian, responsabl pentru situaţiile de urgenţă din provincia Khorasan Razavi, a cărei capitală este oraşul Mashhad.
“Au fost rănite 46 de persoane, dar majoritatea au răni uşoare”, a spus oficialul, precizând că serviciile de salvare i-au evacuat pe pasageri înainte ca trenul din spate să se rupă.
Potrivit Press TV, canal al televiziunii oficiale care emite în limba engleză, aparatul transporta 157 de pasageri şi venea de la Abadan. Echipajul era format din 13 membri.
Reza Jafarzadeh, purtătorul de cuvânt al aviaţiei civile, a declarat că avionul a decolat de la Abadan sâmbătă seara, dar, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, a aterizat la Ispahan, în centrul ţării, apoi a redecolat spre Mashhad duminică dimineaţă.
Iranul a cunoscut mai multe catastrofe aeriene în ultimii zece ani.
Flota sa aeriană, civilă şi militară, este învechită şi îi lipseşte o bună întreţinere, din cauza sancţiunilor impuse de Statele Unite în anii 80, după revoluţia islamică şi luarea de ostatici la Ambasada americană din Teheran.
Bilanţul cel mai grav s-a înregistrat în februarie 2003, când un avion transportând membri ai Gardienilor Revoluţiei s-a prăbuşit, iar toate cele 302 persoane de la bord şi-au pierdut viaţa.
La 24 iulie 2009, un Iliuşin a ieşit de pe pistă şi a lovit un zid la aterizarea la Mashhad, accidentul soldându-se cu 16 morţi.
La 15 iulie în acelaşi an, 168 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii unui Tupolev-154 al Caspian Airlines.
În septembrie 2006, 29 de persoane au murit după ce un avion a ieşit de pe pistă tot la aterizarea pe aeroportul din Mashhad.
La sfârşitul anului 2006, un avion militar iranian s-a prăbuşit la decolarea de pe aeroportul din Teheran. 39 de persoane şi-au pierdut viaţa, între care 30 de membri ai Gardienilor Revoluţiei.
În decembrie 2005, un Lockheed C-130 s-a prăbuşit într-o zonă locuită, imediat după decolarea de la Teheran. Au murit 108 persoane.
Sursa: Newsin
Citiți principiile noastre de moderare aici!