Postul local de televiziune WTAE a anunţat că
patru persoane – autorul agresiunii şi altele trei
– au fost ucise într-un incident armat care s-a
produs într-o sală de dans din oraşul
Bridgeville, în apropiere de Pittsburgh.
Potrivit CNN, incidentul armat a provocat moartea a
cinci persoane. Alte 15 persoane au fost rănite,
potrivit serviciilor de urgenţă citate de
WTAE. O sursă medicală a declarat postului de
televiziune că cinci femei cu răni multiple
provocate de gloanţe sunt în stare
critică.
Contactată de WTAE, o femeie care a fost
martoră la incident a povestit că
ucigaşul a intrat cu o geantă în sala
de dans unde se aflau doar femei, a stins lumina
şi apoi a început să tragă cu cel
puţin o armă de foc.
“A tras de multe ori. Peste tot, oamenii
ţipau. A fost oribil“, a adăugat ea.
Treizeci de femei se aflau în sala de dans
potrivit acestei martore, iar în total în
clădire se aflau în jur de o sută de
persoane.
Autorităţile nu au confirmat pentru moment
numărul victimelor şi nici nu au dat detalii
despre autorul agresiunii.
sursa: NewsIn
Citiți principiile noastre de moderare aici!