Examenul de admitere la facultăți va avea loc joi și aproximativ 650.000 de elevi vor participa la acest test, considerat critic pentru viitorul lor, atât în privinţa carierei, cât şi a căsătoriei. În funcție de rezultatul la acest examen, elevii sud coreeni vor putea intra la o universitate de elită.
Astfel, Ministerul Transporturilor a interzis toate aterizările şi decolările pe o perioadă de 40 de minute, joi, cât durează principalul examen oral care se desfăşoară simultan în 1.257 de centre la nivel naţional.
Mai mult, instituţiile publice şi marile companii, precum și Bursa şi-au început programul cu o oră mai târziu decât în mod normal, pentru a evita blocajele în trafic şi a se asigura că elevii ajung la timp pentru examen. Armata a reprogramat exerciţii ale artileriei şi Forţelor aeriene, iar circulaţia autovehiculelor a fost interzisă pe o rază de 200 de metri de centrele de examinare.
Elevii care riscă să întârzie la examen pot suna la numărul de urgenţă 112 pentru a cere ajutorul poliţiei, mobilizată de asemenea cu maşini şi motociclete.
Citiți principiile noastre de moderare aici!