Potrivit rapoartelor, vânzările GAP au continuat să scadă, în timp ce veniturile Old Navy au crescut. Old Navy se va despărți astfel de GAP și va deveni o companie independentă.
O altă afacere, a cărei nume nu a fost încă făcut cunoscut, va prelua GAP și brandurile sale conexe, precum Banana Republic, relatează BBC News.
GAP Inc. a anunțat că majoritatea magazinelor care se vor închide vor fi din Statele Unite. La ora actuală, în întreaga lume nu mai sunt decât 742 de magazine GAP.
În trecut, GAP era unul dintre cele mai populare branduri de modă. Personalități precum Madonna, Missy Elliott, Naomi Campbell și Liv Tyler promovau brandul în rândurile tinerilor.
Odată cu apariția unor branduri mai ieftine, precum H&M, Zara sau Forever21, vânzările GAP au început să scadă, compania confruntându-se acum cu o criză.
Pe de cealaltă parte, Old Navy este unul dintre brandurile de modă cu cele mai mari creșteri de venit, în anul 2018 el singur însumând 47% din toate vânzările GAP.
GAP Inc. nu a făcut încă declarații privitoare la câți oameni își vor pierde locurile de muncă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!