Ultimul bilanț arată că 69 de oameni au murit, dar numărul ar putea crește.
Peste 3.000 de persoane au fost evacuate și 1,7 milioane de persoane au fost afectate de erupție.
Salvatorii se luptă să ajungă în orașele care au fost înghițite de cenușă groasă și cenușie. Drumurile au fost blocate, iar căldura de la sol a fost atât de intensă încât cizmele pompierilor se rupeau, ei fiind nevoiți să meargă pe scânduri de lemn, scriu jurnaliștii de la CNN. Oamenii aveau și dificultăți de respirație.
Specialiștii au explicat că erupția vulcanului, combinația între cenușă, rocă și gaze vulcanice poate fi mult mai periculoasă decât lava. Totul se desfășoară extrem de rapid, mult mai repede decât se pot deplasa oamenii sau mașinile.
Imaginile din orașele afectate sunt impresionante.
Pompierii continuă intervențiile, în timp ce familiile îndoliate își plâng morții.
Erupția vulcanului Fuego (Fuego=foc) a fost vizibilă chiar și din spațiu. Imaginile prin satelit au arătat un nor masiv de cenușă.
Erupția vulcanului a început în 4 iunie și, oficial, s-a încheiat, dar Institutul Național de Seismologie din Guatemala a avertizat că ar putea exista noi erupții, iar locuitorii din zonă să fie în alertă cu privire la alunecările de teren.
Guatemala e în doliu pentru trei zile.
(sursă foto: CNN)
Citiți principiile noastre de moderare aici!