Bayer AG și Johnson & Johnson, două companii importante din industria farmaceutică, care au colaborat la producerea medicamentului Xarelto, au fost chemate în instanță, fiindu-le intentate peste 25.000 de procese.
Cum s-a ajuns în această situație? Se pare că medicamentul Xarelto, un anticoagulant foarte bine vândut, le-a cauzat multor pacienți reacții adverse severe, precum sângerări incontrolabile sau chiar moartea, relatează Reuters.
Reclamanții, peste 25.000, spun că producătorii medicamentului nu i-au informat pe deplin referitor la riscurile la care se supun urmând tratamentul cu Xarelto, fiind de părere că dacă ar fi avut de la bun început toate informațiile, problemele lor ar fi putut fi preîntâmpinate.
Deși reprezentanții Bayer au transmis un comunicat prin care spuneau că aceste acuzații sunt nefondate, aceștia au hotărât alături de Johnson & Johnson să le ofere daune în valoare de 775 milioane de dolari reclamanților.
Bayer și J&J vor împărți egal suma datorată reclamanților. În urma acestei înțelegeri, reclamanții vor renunța la acuzații iar cele două companii nu vor fi considerate responsabile de problemele apărute.
Citiți principiile noastre de moderare aici!