Un val de căldură extremă a lovit din nou Australia. Temperaturile nu au scăzut sub 40°C de peste șase zile. În timpul nopții este la fel de rău, temperaturile înregistrate fiind în jurul valorii de 35°C. Astfel, conform celor relatate de CNN, drumurile de asfalt din statul australian New South Wales au început să se topească.
În ultimele zile, cele mai mari temperaturi înregistrate au fost în orașul Marble Bar – 49,1°C, în Port Augusta – 47,8°C și Andamooka – 46,4°C.
Simon Grainger, unul dintre specialiștii Agenției Naționale de Meteorologie din Australia, a declarat pentru CNN că ținând cont de intensitate și durată, acest val de căldură a afectat Australia cel mai mult din 1939 până în prezent.
Nu numai oamenii au de suferit din cauza temperaturilor extreme, ci și flora și fauna australiană. Astfel, peste un milion de pești morți au împânzit malurile apelor, numărul acestora fiind în creștere. Și coloniile de lilieci au fost grav afectate, sute de mii de exemplare murind.
Fermierii sunt de asemenea în impas deoarece anumite fructe (cum ar fi piersicile, nectarinele, caisele) se coc pe dinăuntru din cauza sâmburilor care se încălzesc foarte tare.
Oamenii sunt avertizați să evite deplasările și să nu aprindă focul în aer liber deoarece oricând s-ar putea isca un incendiu de mari proporții.
Citiți principiile noastre de moderare aici!