“Am reuşit să recuperăm o parte din avion, ceea ce era obiectivul nostru. A fost găsită coada avionului”, le-a declarat Bambang Soelistyo jurnaliştilor la Jakarta, transmite Mediafax.
Autoritățile indoneziene speră că această descoperire va ajuta ancheta aflată în desfășurare, mai ales în condițiile în care de obicei cutiile negre se află în localizate în coada avionului.
Avionului Airbus A320-200 a dispărut de pe radare la scurt timp de la decolarea din Surabaya, cu destinația Singapore. Aeronava avea 162 de persoane la bord. Până în prezent operațiunile de căutare, aflate în cea de-a 11-a zi, nu au înregistrat mari progrese, din cauza vremii nefavorabile. Echipelor indoneziene le-au sărit în ajutor Franţa, Statele Unite şi Rusia.
Autorităţile indoneziene suspectează Air Asia Indonesia, filiala companiei malaysiene AirAsia, că a folosit un culoar de zbor fără autorizaţie. În cursul săptămânii trecute companiei i-a fost suspendată autorizația de a folosi culoarul Surabaya-Singapore până la încheierea anchetei.
Alte articole pe aceeași temă:
Cauzele prabusirii avionului AirAsia
Fragmente ale avionului Air Asia disparut, gasite in Marea Java
Citiți principiile noastre de moderare aici!