Potrivit informațiilor obținute până în acest moment, trei membri ai echipajului au decedat, iar alte șapte persoane aflate la bord au fost grav rănite. După prăbușire, elicopterul a luat foc.
Maiorul Hanif Rezaie, unul dintre purtătorii de cuvânt ai armatei, spune că de vină pentru această tragedie a fost o problemă tehnică, nefiind vorba de un atac inamic.
Mohammad Radmanish, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din Afganistan, a declarat că elicopterul aparținea unei companii private, fiind subcontractat de armată.
Citiți principiile noastre de moderare aici!