În lunile octombrie – decembrie 2013, în Marea Britanie munceau 144.000 de români şi bulgari. După 1 ianuarie 2014, când restricţiile de muncă au fost ridicate, şi până la finalul lunii martie, pe teritoriul englez s-au aflat 140.000 de imigranţi din România şi Bulgaria. Biroul Naţional britanic pentru Statistică a anunţat oficial că numărul acestora este mai mic anul acesta cu 4.000.
Preşedintele britanic al Comisiei parlamentare pentru Afaceri Interne, Keith Vaz, evoca marţi un “aflux” de 30.000 de români şi bulgari de la începutul lui 2014.
Adjunctul ministrului britanic al Trezoreriei, Danny Alexander, a declarat miercuri că datele “dezmint alarmismul UKIP în legătură cu imigraţia”. “Numărul foarte modest de români şi bulgari care vin să muncească în Marea Britanie anul acesta contrastează puternic cu retorica inflamatoare de la începutul anului”, a subliniat el.
La 1 ianuarie, românii şi bulgarii au obţinut aceleaşi drepturi de a munci în Marea Britanie ca şi cetăţenii celorlalte state membre ale Uniunii. Guvernul lui David Cameron a anunţat în 2013 înăsprirea accesului imigranţilor la ajutoare sociale şi a pus în discuţie circulaţia liberă în UE, declanşând furia Bruxelles-ului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!