“Erupţia vulcanului din Islanda s-a intensificat şi un nou nor se răspândeşte către sud şi est, îndreptându-se către Regatul Unit”, a anunţat autoritatea pentru controlul traficului aerian (Nats).
“Ultimele informaţii de la biroul meteorologic arată că situaţia chiar se înrăutăţeşte în unele zone”, precizează un comunicat citat de Sky News. “Ca urmare, situaţia pentru aeroporturile nord-irlandeze rămâne incertă pentru dimineaţă, din cauza noului nor de cenuşă”, au anunţat autorităţile.
Totuşi, pentru aeroporturile din Scoţia rămâne valabilă decizia redeschiderii lor începând cu marţi ora locală 7.00 (9.00, ora României), în timp ce alte aeroporturi din Anglia s-ar putea deschide la ora 13.00 (15.00, ora României), nu însă şi principalele aeroporturi din Londra.
Citiți principiile noastre de moderare aici!