Procurorul General al SUA, Eric Holder, l-a identificat pe suspect drept Faisal Shahzad, care a devenit cetăţean american în 17 aprilie 2009. Shahzad a fost dus la sediul FBI pentru a fi interogat şi va fi închis într-un centru din zona metropolitană a New York-ului, înainte de a compărarea în faţa unui tribunal federal din Manhattan.
Surse oficiale au declarat pentru CBS că Shahzad locuieşte la Sheldon, în Connecticut.
El a fost arestat de ofiţeri ai serviciului de grăniceri pe aeroportul JFK, în timp ce încerca să fugă din ţară la Dubai, au declarat oficiali. Agenţi FBI, care l-ar fi urmărit pe bărbat în ultimele două zile, se aflau la faţa locului în momentul arestării. Potrivit CNN, suspectul se afla deja la bordul avionului în momentul reţinerii, iar destinaţia sa finală ar fi fost Pakistan.
Surse oficiale l-au descris pe Shahzad drept un cetăţean american în vârstă de circa 30 de ani, care s-a întors recent dintr-o călătorie din Pakistan şi care a cumpărat recent maşina Nissan Pathfinder din 1993 folosită în tentativa de atentat de la New York.
Potrivit oficialilor, Shahzad a cumpărat maşina Nissan Pathfinder în 24 aprilie, de la o familie din Connecticut care dăduse anunţ pe internet. Forţele de ordine l-au interogat duminică pe fostul proprietar al autovehicului, dar acesta nu este suspect în dosar.
Shahzad a testat mai întâi maşina în parcarea unui centru comercial Bridgeport. Agenţii FBI au recuperat o casetă de supraveghere de la centrul comercial, care l-ar arăta pe Shahzad conducând maşina, au afirmat autorităţile. Membrii familiei din Connecticut au spus FBI că suspectul a plătit 1.300 de dolari pentru maşină, în bancnote de 100 de dolari. Potrivit CNN, a fost vorba de 1.800 de dolari.
Apoi, el a făcut geamurile autovehiculului mai închise la culoare, înainte de merge la New York.
Automobilul a fost umplut cu butelii cu propan, un îngrăşământ şi benzină, dar nu a explodat. Experţi în explozibili au declarat că sistemul a fost realizat de un amator. Potrivit ABC, dacă ar fi fost ales tipul corect de îngrăşământ, de exemplu nitrat de amoniu, bomba ar fi avut forţa a peste 45 de kilograme de TNT. Însă teroriştii au achiziţionat un îngrăşământ inofensiv.
“Este clar că intenţia din spatele atacului terorist a fost să ucidă americani”, a spus Procurorul General Eric Holder, într-o conferinţă de presă organizată la Departamentul Justiţiei. El a subliniat că ancheta, pe care a descris-o drept “multifaţetată şi agresivă”, continuă şi a sugerat că este “important ca americani său rămână vigilenţi”. El nu a precizat, însă, dacă Shahzad ar putea avea complici în sau în afara Statelor Unite.
Procurorul General a dat asigurări că ancheta foloseşte “toate resursele disponibile. “Nu ne vom odihni până când nu îi vom aduce pe toţi cei responsabili în faţa justiţiei”, a adăugat el.
Cel puţin două înregistrări video cu lideri ai talibanilor pakistanezi au fost date publicităţii, în care aceştia revendică tentativa. Această revendicare a fost respinsă iniţial, dar un oficial din Guvernul pakistanez a declarat pentru CBS că oficiali din serviciile americane de informaţii au discutat cu omologii lor pakistanezi în cadrul acestei anchete.
Surse oficiale au subliniat că nu au găsit nicio legătură clară cu al-Qaida sau orice altă grupare teroristă, dar Casa Albă a calificat luni tentativa de atentat drept un act clar de terorism. “Cred că oricine are genul de materiale care erau în maşina din Times Square, intenţionează” să comită un act de terorism, a declarat purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Robert Gibbs.
El a adăugat că Obama i-a mulţumit vânzătorului ambulant de tricouri care a permis descoperirea maşinii pline cu explozibili din Times Square.
Potrivit autorităţilor federale, cel puţin alte trei persoane apropiate de Shahzad sunt anchetate în acest dosar.
Luni, ABC News a afirmat că există din ce în ce mai multe dovezi că suspectul nu a acţionat singur şi că a avut legături cu elemente radicale din străinătate.
Sursa: Newsin
Citiți principiile noastre de moderare aici!