Pe teritoriul SUA se extinde o epidemie de gripă. Grupurile cele mai vulnerabile sunt cele cu vârste între 50 și 64 de ani, dar și copiii.
Virusul gripal a răpus până acum 37 de copii. Peste 12.000 de persoane au fost spitalizate. Toate cele 50 de state americane, cu excepția statului Hawaii, raportează activitate ridicată privind cazurile de gripă.
Există riscul, în opinia autorităților sanitare, ca această epidemie să crească și să se ajungă chiar în situația din sezonul 2014-2015. Atunci 34 de milioane de americani au contractat virusul gripal. Au murit atunci 56.000 de oameni, 148 dintre aceștia au fost copii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!