Potrivit unuia dintre martori, Tian Ye, a declarat că busculada a durat aproximativ 30 de secunde, dar autoritățile au avut nevoie de 10 minute să scoată victimele de acolo, transmite Mediafax.
”Erau mult prea mulţi oameni blocaţi acolo, s-au panicat. O mulţime de poliţişti s-au adunat în acea zonă, însă nu au fost suficienţi. Atunci când cineva cădea, oamenii din spate credeau că mulţimea se mişcă şi atunci mai mulţi oameni cădeau”, le-a povestit Tian Ye ziariștilor.
Un alt martor, Xiao Ji, a declarat că a văzut întreaga scenă, pentru că se afla la marginea mulțimii în timpul incidentelor.
”M-am uitat puţin, apoi am început să scot oameni din mulţime. După ce am obosit scoţând două persoane, tot ce am mai putut face a fost să îi ţin de mână şi să încerc să îi încurajez”, a povestit acesta.
Un alt martor, Zuo Zhijian, prins în mijlocul evenimentelor, a spus că nu își putea mișca picioarele.
”O fată din faţa mea se ţinea de mine şi striga <<Ajută-mă, ajută-mă, te rog, nu mai pot rezista>>. Dedesubt mai era o fată care nu se mişca. Eram înconjurat de ţipetele fetelor care plângeau şi strigau după ajutor cu ultimele puteri. Feţele oamenilor care cădeau la pământ au devenit de nerecunoscut”, a mărturisit Zuo, informează CNN.
Busculada din Shanghai a avut loc în Piața Chen Yi din China, loc unde mii de persoane s-au adunat pentru a sărbători trecerea în Noul An. Persoane neidentificate au aruncat bancnote false, dintr-o clădire, în mijlocul miilor de chinezi adunați pentru celebrarea Revelionului. Incidentul s-a soldat cu 36 de morți și sute de răniți.
Poliţia din Shanghai însă a exlus aruncarea de bani ca fiind cauza busculadei. În plus, înregistrările de pe camerele de supraveghere arată că hârtiile, care inițial s-a crezut că sunt bani falși, dar erau de fapt cupoane pentru un bar local, au fost aruncate la aproximativ 10 minute după incident și nu au provicat blocaje mari.
Cupoanele nu sunt menționate nici în relatările celor trei martori. Ate persoane care au asistat la întreaga scenă au spus că busculada a început după ce un număr mare de oameni care se deplasau pe faleza râului Bund au fost blocați.
La locul incidentului au fost depuse sute de buchete de flori, iar președintele Xi Jinping a declarat că ”o lecţie profundă trebuie învăţată din aceste evenimente” și a cerut o investigație imediată.
Alte articole pe aceeași temă:
Aproape 40 de morti si sute de raniti in China, de Revelion
Citiți principiile noastre de moderare aici!