Gunoierii din Ankara, Turcia, dau un nou înțeles expresiei ”cărțile sunt nemuritoare”, deschizând o bibliotecă publică formată din mii de cărții aruncate de alții, relatează CNN.
Biblioteca, aflată în cartierul Çankaya din Ankara, a fost înființată după ce gunoierii au început să colecteze cărțile aruncate de alții. Treptat, colecția lor a sporit. Pe măsură ce acest lucru s-a întâmplat, locuitorii din zonă au început să le doneze cărți în mod direct.
Dacă la început cărțile erau disponibile doar pentru angajați și familiile lor, în luna septembrie a anului trecut biblioteca a fost deschisă publicului, comunitatea fiind din ce în ce mai interesată de această inițiativă. Acum, colecția este atât de mare, încât biblioteca le împrumută cărți elevilor și chiar deținuților.
Conform CNN, biblioteca are peste 6000 de cărți din diverse domenii, dar și o secțiune dedicată în totalitate copiilor, cu benzi desenate și cărți de povești. În plus, sunt disponibile chiar și cărți în engleză sau franceză.
Biblioteca se află într-un spațiu dezafectat al serviciului de Salubrizare, clădirea din cărămidă, cu coridoare lungi, fiind un spațiu ideal pentru acest proiect.
Citiți principiile noastre de moderare aici!