În Italia, copiii nu mai sunt primiți în școli dacă nu au fost vaccinați corespunzător. Măsura vine ca urmare a creșterii numărului de cazuri de rujeolă.
Potrivit noii legi, numită Legea lui Lorenzin – după fostul ministru al sănătății care a introdus-o, copiii trebuie să fie imunizați obligatoriu împotriva anumitor agenți patogeni înainte de a intra în colectivitate.
Printre vaccinurile obligatorii se numără cele împotriva varicelei, poliomielitei, rujeolei și pojarului.
Copiii de până la șase ani care nu fac dovada vaccinării,vor fi excluși din creșe sau grădinițe.
Cei cu vârsta cuprinsă între 6 și 16 ani nu pot fi dați afară din școli, însă părinții lor pot fi amendați dacă nu acționează în vederea vaccinării, relatează BBC News.
Noua lege vine pentru a crește rata vaccinării, care, în Italia, a scăzut sub 80% în ultima perioadă, deși standardul OMS prevede o rată de vaccinare de 95%.
95% reprezintă procentul ideal pentru a preveni epidemiile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!