În anul 2011, la centrala atomică Fukushima din Japonia a avut loc un accident nuclear, din cauza unui cutremur foarte puternic, urmat de un tsunami care a afectat reactoarele nucleare.
În urma incidentului, cotat de nota 7 ca și gravitate − în condițiile în care nivelul 7 este cel maxim, acesta fiind și nivelul dezastrului de la Cernobîl − s-au adunat peste un milion de tone de apă radioactivă, în containere speciale. Această apă, care este contaminată, a fost folosită pentru a preveni topirea miezului reactoarelor afectate.
Operatorul centralei nucleare, Tepco, susține că a luat măsuri pentru decontaminarea apei din containere, însă aceasta mai conține elemente radioactive. Pentru că până în vara anului 2022 Tepco nu va mai avea suficient spațiu pentru depozitarea acestora, tonele de apă ar putea ajunge în Oceanul Pacific, relatează The Guardian.
Decizia va fi luată după ce guvernul va analiza raportul unei comisii de experți. Ar putea fi necesari până la 17 ani pentru deversarea întregii cantități de apă radioactivă.
Posibila măsură îi nemulțumește pe localnici, mai ales pe cei care își câștigă traiul din pescuit, deoarece comunitățile locale au avut nevoie de 8 ani pentru a-și reconstrui traiul anterior dezastrului.
Trimite articolul
XSa le aduca aici, ca le facem izvorul minunilor la 2L, cu proprietati radioactive benefice pentru vanzator.
Sa o fiarba!
Poftim???
Si faptul ca virgula contamineaza radioactiv toata apa planetara nu produce nimanui nici o strabatere? Sa gaseasca alte solutii!
Oricum suntem otraviti zilnic prin apa , aer si alimente , peste 2000 de teste nucleare au avut loc pe Pmant din 45 incoace , plin de cancere 1 din 40 de cetateni face cancer iar rata se va mari , ruleta ruseasca si viata asta…culmea noi oamenii ne o facem singuri , pentru bani si putere .
Pe bune ???
Legal vor deversa timp de 17 ani niste material aproape neradioactiv ? 🙂
As vrea sa traiasca pe malurile alea toti membri acelui guvern, cu familiile lor !
No shit, distrugem Planeta