Fie că vorbim de smartphone, tabletă, computer sau consolă, jocurile video sunt cea mai la îndemână formă de divertisment. Dacă în vremurile trecute, acestea se adresau copiilor și adolescenților, în ultimul timp, din ce în ce mai mulți adulți s-au arătat interesați de ele. Statisticile recente arată că în Europa, mai bine de două treimi din copii și adolescenți se joacă, iar, mai nou, un număr esențial de adulți preferă jocurile video, cu 38% în Marea Britanie, 64% în Franța, 56% în Germania și 44% în Spania, conform ISFE (Interactive Software Federation of Europe).
Sunt jocurile video cu adevărat un pericol? Folosite cu moderație, jocurile video pot prezenta multiple avantaje. Cel mai mare avantaj al unui joc video este dezvoltarea anumitor competențe. Cu ajutorul jocurilor ne putem antrena abilitățile de strategie și logică. De asemenea, ne putem stimula reflexele, prin intermediul jocurilor care necesită consolă Wii sau Kinect. Un joc video poate reprezenta un liant social. În mediul online îți poți petrece timp cu prietenii într-un mod interactiv, dar, în același timp, poți cunoaște oameni noi.
Pe de altă parte, când pasiunea pentru jocurile virtuale întrece o anumită limită, daunele sunt incontestabile. Starea de dependență de jocurile video se instalează atunci când această activitate se prelungește excesiv și ajunge să interfereze cu relațiile sociale sau cu activitățile care țin de atingerea obiectivelor fiecărei persoane.
Numărul de morți subite asociate jocurilor video se află în continuă creștere. În urmă cu trei ani, un adolescent din Rusia a murit după ce s-a jucat timp de 22 de zile în continuu, cu pauze de somn scurte. O tânără de 27 de ani din China a murit după 10 ore de joc neîntrerupt. Aceste cazuri pot fi puse pe seama faptului că unele jocuri nu rețin activitatea și, implicit, progresele făcute de jucător în momentul în care aplicația este închisă. Jucătorul este impulsionat să continue, pentru a nu „pierde” ce a construit, deși ar putea avea alte îndatoriri.
În concluzie, jocurile video sunt învinuite pentru multe dintre comportamentele violente ale copiilor, dar, în acelaşi timp, nu trebuie să dăm uitării nici aspectele pozitive ale acestora.
Citiți principiile noastre de moderare aici!