Hercule, ligrul, are opt ani şi iubeşte să înoate, caracteristică tipică tigrilor. Hercule, devenit cea mai mare felină din lume, a fost un fel de accident: părinţii săi, tigroaica Ayla şi leul Arthur, locuiau în aceeaşi incintă la Institutul de Specii Rare şi Ameninţate din Miami, SUA. Cartea Recordurilor l-a proclamat cea mai mare felină din lume: are 410 kg, 3.6 metri lungime şi consumă 11kg de carne de zi.
“Partea sociabilă a personalităţii sale vine de la tatăl său, iar natura atentă şi gânditoare este moştenită de la mama sa. Hercule este un specimen impresionant şi este echilibrat şi relaxat“, îl caracterizează îngrijitorul său, dr. Bhagavan Doc Antle.
Recent, Hercule a vizitat Londra şi le-a arătat britanicilor cât de mici sunt maşinile lor în comparaţie cu ligrul: Hercule ajunge la etajul al doilea al autobuzelor double decker şi este înalt cât un taxi. Hercule îşi petrece mare parte a zilei precum orice altă felină: doarme. El şi fraţii săi, Sindbad, Zeus şi Vulcan sunt doar o parte dintre pisicile de care are grijă dr. Bhagavan.
“Am 25 de ani de experienţă cu felinele mari. Trebuie să subliniez că părerea oamenilor precum ligrii sunt proşti şi cu probleme psihice este complet falsă“, a spus dr. Bhagavan.
Sursa: Realitatea.net
Citiți principiile noastre de moderare aici!