Statele Unite ale Americii consideră „inadmisibilă” situaţia de la locul prăbuşirii avionului malaysian.
„Locul nu a fost securizat şi există informaţii că unele corpuri au fost mutate, la fel şi fragmente ale fuselajului”, a anunțat Jen Psaki, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american.
Premierul Olandei, Mark Rutte, i-a cerut preşedintelui rus să își asume „responsabilitatea pentru insurgenţii susţinuţi de Moscova”. La rândul său, ministrul olandez de Externe, Frans Timmermans, s-a declarat „şocat” şi „indignat” de informaţii privind mutarea unor cadavre de la locul prăbuşirii avionului. La bordul avionului malaysian se aflau 192 de cetăţeni olandezi.
„Este o crimă abominabilă. S-a întâmplat pe un teritoriu controlat de ruşi, rebelii sunt susţinuţi de ruşi, iar arma utilizată probabil este rusească”, a declarat premierul Australiei, Tony Abbott, în contextul în care 27 de australieni au murit în incidentul aviatic. Premierul australian a transmis proteste ministrului rus al Comerţului, Denis Manturov, aflat în vizită în Australia.
De asemenea, și cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat că aşteaptă ca Rusia să faciliteze accesul la locul prăbuşirii avionului malaysian.
La rândul său, premierul britanic, David Cameron, l-a somat și el pe Vladimir Putin să faciliteze accesul la locul avionului prăbuşit, avertizând că, în caz contrar, Occidentul trebuie să schimbe fundamental abordarea faţă de Rusia.
„Uniunea Europeană trebuie să înăsprească sancţiunile împotriva Rusiei, dacă Moscova nu modifică abordarea în cazul anchetei privind doborârea avionului companiei Malaysia Airlines. A venit vremea ca UE să arate că puterea, influenţa şi resursele sale contează. UE trebuie să îşi susţină principiile. Dacă preşedintele Putin nu schimbă abordarea faţă de Ucraina, atunci Europa şi Occidentul trebuie să schimbe în mod fundamental abordarea faţă de Rusi”, a scris David Cameron în publicaţia The Sunday Times. Zece britanici se aflau la bordul avionului malaysian prăbuşit în Ucraina.
Liderii separatişti din Doneţk au anunțat că sunt dispuşi să garanteze securitatea experţilor internaţionali la locul prăbuşirii avionului, dacă Administraţia de la Kiev va accepta un armistiţiu.
„Noi garantăm securitatea experţilor internaţionali dacă Administraţia de la Kiev acceptă încetarea focului. Invităm Kievul să accepte imediat un astfel de acord, cel puţin pe durata anchetei la locul prăbuşirii avionului”, a declarat Andrei Purghin, “vicepremierul” autoproclamatei “Republici populare Doneţk”.
Foto: Reuters
Articole pe aceeași temă:
Zeci de observatori internationali au deschis o ancheta in cazul avionului doborat in Ucraina
Un roman cu dubla cetatenie se afla pe lista pasagerilor avionului prabusit in Ucraina
Un avion de la Malaysia Airlines s-a prabusit in Ucraina
Citiți principiile noastre de moderare aici!