„Este un drum fără ieşire, dar, dacă totuşi unii dintre partenerii noştri occidentali decid să se angajeze pe acest drum, nu vom avea de ales decât să facem faţă cu propriile forţe. Şi vom câştiga”, a declarat Dimitri Medvedev, în Parlamentul rus.
SUA și Uniunea Europeană au anunțat că vor aplica noi sancțiuni împotriva unor politicieni și bănci din Rusia, ca urmare a situației din estul Ucrainei care se deteriorează pe zi ce trece.
„Sunt convins că vom reuşi să minimalizăm consecinţele. Desigur, nu vom renunţa la cooperarea cu firmele străine, în special din ţările occidentale. Dar vom fi pregătiţi să facem faţă unor măsuri inamicale”, a mai declarat premierul Medvedev.
Premierul a asigurat că sectoarele ce ar putea fi afectate de aceste sancțiuni vor primi ajutorul Guvernului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!