Guvernul de la Ankara a adoptat o lege controversată care interzice nașterile prin cezariană în sectorul privat. Ordinul a fost deja publicat în Monitorul Național și a stârnit un val de proteste în mai multe orașe din țară.
Potrivit presei turce, autoritățile susțin că măsura are rolul de a „încuraja nașterile naturale” și de a asigura „o creștere sustenabilă a populației”.
Totuși, decizia a fost aspru criticată atât de opoziție, cât și de organizațiile societății civile, care acuză guvernul de intervenție excesivă în drepturile femeilor.
Ministerul Sănătății din Turcia, sub conducerea guvernului conservator al președintelui Recep Tayyip Erdogan, a demarat în urmă cu câteva luni o campanie activă împotriva nașterilor prin cezariană. În paralel, Erdogan a desemnat anul 2025 drept Anul Familiei, iar creșterea natalității a devenit o prioritate guvernamentală.
Un reprezentant al Comitetului Central al Asociației Medicale din Turcia (TTB) a subliniat că guvernul pune o presiune considerabilă asupra femeilor pentru a stimula creșterea populației, ceea ce ridică îngrijorări privind drepturile acestora.
Turcia are cea mai mare rată de nașteri prin cezariana dintre cele 38 de țări membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, conform celor mai recente date disponibile din 2021. Cifrele din World Population Review arată 584 de cezariana la 1.000 de născuți vii în Turcia în acel an.
Guvernul turc nu este la prima măsură conservatoare care afectează populația civilă. În 2021, Turcia a părăsit Convenția de la Istanbul, un tratat european esențial în lupta împotriva violenței asupra femeilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!