Acuzata, o tânără franco-britanică de 30 de ani, era audiată de luni la Curtea cu juri din Versailles pentru uciderea în 2007 în Saint-Germain-en-Laye a lui Olivier Mugnier, 24 de ani, întâlnit cu câteva ore înainte într-un bar.
Avocata generală Myriam Quemener le ceruse juraţilor să ţină cont de alterarea discernământului tinerei în momentul faptelor, din cauza tulburărilor de personalitate.
Înainte de retragerea Curţii pentru dezbateri, acuzata, care risca până la 30 de ani de închisoare, şi-a exprimat remuşcarea şi a spus că îşi asumă responsabilitatea.
La 11 noiembrie 2007, Jessica Davies, pe atunci în vârstă de 28 de ani, a sunat la poliţie, care a descoperit în locuinţa sa un tânăr dezbrăcat şi înjunghiat.
În stare de ebrietate în momentul faptelor, Jessica Davies nu a dat nicio explicaţie pentru gestul său, spunând că nu îşi aminteşte nimic. Luni, ea a repetat că nu îşi aminteşte şi că are impresia că îi lipseşte “jumătate de oră din memorie”. Potrivit experţilor psihiatri, această amnezie pare a fi autentică.
Avocata ei, Daniel Soulez-Lariviere, a spus că fapta tinerei are şi o dimensiune “sinucigaşă”, pentru că ea folosise cu trei luni înainte de dramă cuţitul ce a servit la comiterea crimei pentru a-şi tăia venele.
Tânăra, prezentată de cei apropiaţi drept “o seducătoare”, a fost descrisă şi ca “fragilă şi perturbată de dificultăţile familiale”, având mai ales o bunică depresivă şi un unchi care suferă de schizofrenie.
Un alt unchi al tinerei este multimilionarul Quentin Davies, deputat şi secretar de stat britanic în Apărare pentru echipament şi susţinere logistică.
Sursa: Newsin
Citiți principiile noastre de moderare aici!