Fotografiile, date publicității duminică, au fost realizate de ducesa de Cambridge la începutul lunii noiembrie la casa cuplului regal de la Anmer Hall, din Norfolk.
„Ducele şi Ducesa de Cambridge sunt încântaţi să distribuie două noi fotografii ale Prinţesei Charlotte. Ele au fost realizate de ducesă la începutul lui noiembrie, la casa lor din Norfolk. Ducele și ducesa continuă să primească mesaje de felicitare pentru prinţesa Charlotte din lumea întreagă şi speră că noile fotografii cu aceasta vor stârni entuziasmul tuturor oamenilor”, a transmis biroul de presă al Palatului Kensington, reşedinţa oficială a ducelui şi ducesei de Cambridge.
Reprezentanţii cuplului regal britanic au declarat pentru Mail Online că ducele şi ducesa de Cambridge sunt foarte recunoscători pentru susţinerea pe care au primit-o din partea presei în ceea ce îi priveşte pe prinţul George şi prinţesa Charlotte şi intenţionează să procedeze în continuare în aceeaşi manieră, respectiv să distribuie din când în când imagini cu cei doi copii ai lor.
Prinţul George, fiul cuplului regal, a împlinit 2 ani pe 22 iulie. El ocupă locul al treilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii, după bunicul său, prinţul Charles, şi tatăl său, prinţul William.
Prinţesa Charlotte, surioara prinţului George, s-a născut pe 2 mai şi a apărut până acum doar de două ori în public: imediat după naştere, alături de mama sa, când au părăsit maternitatea spitalului St. Mary din Londra, şi la botezul său, care a avut loc pe 5 iulie, la biserica St. Mary Magdalene din Sandringham.
Articole pe aceeași temă:
Kate Middleton a nascut o fetita
Citiți principiile noastre de moderare aici!